Igienizator pentru Carne, Legume si Fructe, TIENS

Nivelul tehnologic avansat al civilizaţiei contemporane este
capabil să ne satisfacă nevoile materiale, însă, pe de altă parte,
aduce cu sine multe riscuri pentru sănătate.
Legumele, fructele, orezul, carnea şi peştele pe care le
consumăm zilnic sunt contaminate cu pesticide, îngrășăminte
chimice, hormoni şi alte substanţe nocive. Deşi nedetectabile în
organism pe termen scurt, acestea ne vor afecta sănătatea pe
termen lung, cu efecte degenerative ce pot fi transmise şi
generaţiilor viitoare. Pesticidele şi hormonii din legume şi fructe,
dezvoltarea bacteriilor pe veselă tacâmuri şi haine, mirosul
emanat de formaldehide într-un apartament proaspăt renovat,
toate acestea ne pot afecta sănătatea.

DESCRIERE

Alimentele noastre de bază, precum carnea, peștele, legumele și fructele sunt contaminate cu pesticide, îngrășăminte și alte substanțe chimice nocive. Deși fără efecte detectabile pe termen scurt, acestea ne distrug încet dar sigur sistemul imunitar, cu efecte devastatoare asupra sănătății, care pot fi transmise pe cale genetică chiar și generațiilor viitoare. O locuință recent renovată, de exemplu, este o sursă puternică de formaldehide și alți vapori toxici. Vesela, biberoanele și jucăriile copiilor sunt terenuri fertile pentru dezvoltarea bacteriilor.

Confruntându-ne zilnic cu riscuri pe care, aparent, nu avem cum să le eliminăm de la nivel individual, cum ne mai putem asigura un stil de viață sănătos?

DiCHOFVC_Generation_II_Mt9RXi4_yZ6SdBv.jpg.390x313_q85_crop

Bine ati venit pe siteul nostru